Copy
21 - 27 septembrie
View this email in your browser
Share
Forward
Buletin informativ - Administrația Fondului Cultural Național
    Cum vă anunțam săptămâna trecută, continuăm să vă împărtășim părerile câtorva dintre cei care s-au implicat în crearea și formarea AFCN, în decada ce s-a scurs de la înființarea sa.
    Raluca Voinea, critic de artă și curator, în prezent co-director al Asociației
tranzit.ro, a răspuns săptămâna aceasta întrebărilor noastre. Ea s-a numărat printre semnatarii Scrisorii deschise adresate Ministrului Culturii în 2005, alături de alți 50 de artiști și manageri culturali.
”Artele vizuale ar trebui să beneficieze de un buget mai mare, pentru că este zona în care s-a investit cel mai puțin după 1990”
AFCN: AFCN 10 ani. Cu bune și rele. Cum evaluați decada de activitate a AFCN?

Raluca Voinea: Am fost de câteva ori beneficiar, direct și indirect, dar mai ales am văzut efectele pozitive ale finanțărilor AFCN în jurul meu și în comunitatea în care lucrez. Deși cu sume minime, cu foarte multă muncă voluntară și cu multă birocrație (de la etapa aplicațiilor până la cea a decontului), s-au realizat nu doar festivaluri și evenimente temporare, dar și producții noi și publicații. Nu am fost foarte prezentă în viața AFCN, dar am considerat că este important ca această instituție să existe, să continue și evident, să se îmbunătățească. În loc de asta, parte dintr-un atac din ce în ce mai direcționat asupra culturii contemporane în special, în ultimii ani s-au tăiat fonduri și cele care au mai rămas au început să se distribuie după criterii problematice. Acesta a fost motivul scrisorii din 2014 pe care câțiva colegi au inițiat-o, faptul că la sesiunea respectivă de finanțare s-au acordat fonduri unor entități și unor proiecte aflate total în afara culturii contemporane decente. Însă am protestat și când s-a tăiat distribuirea procentului de la Loteria Română către AFCN și voi susține în continuare orice formă de finanțare deschisă și transparentă a culturii.

 
”Artă. Memorie. Restituire”, Biblioteca Județeană ”George Barițiu” Brașov
  • 15 septembrie – Vernisajul expoziției la Turnul Alb din Brașov
"COLLAGE. ART... UNDER CONSTRUCTION",
Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" 
  • 26 – 27 septembrie - Atelier pictură pe sticle și borcane
„Niciodată singur / never alone" Asociația Medium Contemporan Magma, Sfântu Gheorghe
  • 5 septembrie - 5 octombrie - expoziție itinerantă, prezentări de artiști și teoreticieni invitați
Proiectul ArtBorescent, Fundația Domeniul Otetelișanu
  • 14 septembrie - 1 octombrie – expoziții în mai multe spații din București
UrbanEye
  • 14 – 30 septembrie - itinerare filme - Cinema ARTA - Cluj-Napoca
AFCN:  Care ar fi aspectele problematice care ar trebui avute în vedere de AFCN în viitorul imediat?

R.V.: Unul din aspectele esențiale este nediferențierea între tipurile de aplicanți: organizații non-profit, societăți comerciale, artiști independenți, instituții publice. Cred că trebuie să existe un fond separat în cadrul Ministerului Culturii și al primăriilor care să se adreseze instituțiilor publice de cultură aflate în subordinea acestora, astfel încât acestea să nu mai fie în competiție cu organizații mici care nu au alte surse de finanțare publică.

Apoi diferențierea între disciplinele pentru care se acordă finanțare. Artele vizuale ar trebui să constituie o categorie separată și care să beneficieze de un buget mai mare, pentru că este zona în care s-a investit cel mai puțin după 1990 (în timp ce teatrul, filmul, literatura sau arhitectura au beneficiat de mult mai multă atenție). Un prim pas și cât mai urgent ar fi oricum separarea acestui domeniu în categoriile de discipline pentru care se acordă finanțare.

Trebuie făcută de asemenea o diferențiere între proiectele culturale și cele educative sau sociale. Școlile și parohiile, dacă doresc să facă proiecte care au și o dimensiune culturală, ar trebui, la fel ca în cazul instituțiilor publice, să beneficieze de o linie separată de finanțare.

Și poate, în primul rând, ar trebui recrutați – și eventual educați – evaluatori care să înțeleagă vocabularul și specificul proiectelor pe care le evaluează. Altfel vom ajunge să avem doar aplicații care îndeplinesc criteriile formale, dar din punct de vedere al conținutului sunt egale cu zero.

De asemenea, din cauza calendarului de finanțare (anunțul de aplicație, semnarea contractului, derularea proiectului, decontul), în momentul de față sunt privilegiate proiectele tip festival, care în timp duc (dacă nu au dus deja) la o cultură a spectacolului și divertismentului. Ar trebui înlesnite procedurile pentru realizarea de producții noi – de exemplu, un artist să poată aplica pentru realizarea unei lucrări, chiar dacă ea nu e imediat prezentată într-un context public (sunt și alte modalități de evaluare), o instituție să poată aplica pentru realizarea programului curent, chiar dacă acesta e deja în derulare la momentul aplicației și evident, ar fi ideal dacă s-ar putea realiza proiecte multi-anuale.

Pentru organizațiile non-profit ar trebui renunțat la obligativitatea contribuției proprii, pentru că aceasta e de cele mai multe ori acoperită de munca voluntară a echipei de proiect. Și ar trebui descurajate proiectele care nu includ în buget onorarii pentru artiști.

Cred că unul dintre obiective ar fi schimbarea procentelor pentru evaluarea proiectelor, astfel încât conținutul proiectului să fie cel puțin 70%. Scopul acestei finanțări nu e să încurajăm o serie de proiecțele drăguțe și care bifează categoriile administrative de evaluare. Evident, pentru evaluarea conținutului și a calității acestuia e nevoie - subliniez din nou - de educarea sau selecția mai riguroasă a evaluatorilor.

AFCNCum ați dori să se dezvolte AFCN în următoarea decadă sau cinci ani. Care ar fi prioritățile, strategia?

R.V. : Dacă se îmbunătățesc aspectele de mai sus, va fi mult mai bine.
Relansăm invitația de a ne transmite părerea dumneavoastră. Intrebările la care am dori să aflăm răspunsuri sunt:

Care este experiența dumneavoastră cu AFCN? Cum evaluați decada de activitate a AFCN? Care ar fi aspectele problematice care ar trebui avute în vedere în viitorul imediat? Cum ați dori să se dezvolte AFCN în următoarea etapă – sugestii strategice, priorități etc.? Ce urare aveți pentru AFCN?

Vă rugăm să însoțiți opiniile dumneavoastră și de o scurtă prezentare personală.
Facebook
Facebook
Website
Website
Instagram
Instagram
Email
Email
Copyright © *|2015|* *|Administrația Fondului Cultural Național|*, All rights reserved.

unsubscribe from this list