Copy
4 noiembrie
View this email in your browser
Share
Forward
Buletin informativ - Administrația Fondului Cultural Național
„Rolul AFCN ar trebui să fie acela de a face din cultură un bun nu doar accesibil, ci și accesat”

-interviu cu Matei Martin, președintele Consiliului AFCN
 
Care credeţi că este rolul AFCN în societatea românească?

Rolul AFCN este să susţină creaţia contemporană şi valorizarea patrimoniului, să contribuie la buna înţelegere a creaţiei din toate domeniile şi să încurajeze accesul cât mai larg al publicului la cultură. Iată, deci, în puţine cuvinte, ce de direcţii de acţiune... Dincolo de această misiune şi de inevitabilul limbaj de lemn al administraţiei, cred că rolul AFCN e să sprijine inițiative de dezvoltare a infrastructurii culturale, mai ales în zona independentă, să promoveze o ofertă culturală mai diversificată şi să compenseze inechităţile unei „pieţe” culturale care nu urmăreşte neapărat promovarea creaţiei ci mai degrabă profitul. În definitiv, rolul AFCN ar trebui să fie acela de a face din cultură un bun nu doar accesibil, ci şi accesat.

Cum credeţi că ar putea fi îmbunătăţită activitatea AFCN?

AFCN este deja o instituţie funcţională şi transparentă, recunoscută ca atare atât de beneficiarii noştri cât şi de alte instituţii şi organizaţii. Acestea fiind spuse, evident, sunt multe de făcut. Ştiu că sunt multe aşteptări în ceea ce priveşte modul de funcţionare. Am participat la consultări cu sectorul cultural şi am avut discuţii îndelungi cu colegii din Consiliu pornind de la opiniile exprimate la aceste întâlniri, de la mesajele transmise dar şi de la discuţii pe care le-am avut, fiecare dintre noi, cu diverşi potenţiali beneficiari. Sunt foarte multe interese particulare şi e greu să mulţumeşti pe toată lumea. Până la urmă orice opţiune strategică avantajează o anumită categorie de solicitanţi şi dezavantajează o alta. Dacă, să spunem, acorzi prioritate dramaturgiei contemporane, dezavantajezi, indirect, proiecte teatrale valoroase care se bazează pe texte clasice; dacă vrei să susţii interferenţe între genurile muzicale avantajezi abordări novatoare, dar marginalizezi interpretări ale unor partituri standard. Şi putem continua la nesfârşit cu aceste clivaje. Orice decizie e problematică.
Am reţinut însă două deziderate comune: pe de o parte, predictibilitate, pe de altă parte corectitudinea evaluării. Dacă prima solicitare s-a rezolvat fără vreo implicare, fără vreun merit al Consiliului, printr-o ajustare legislativă (un procent din veniturile Loteriei Române e, din nou, contribuție la Fondul Cultural), mai avem de lucru pentru a garanta un proces de evaluare echilibrat și detașat de subiectivități. Să ne înţelegem: oricât de acerbă e competiţia, puţini sunt cei care se mai îndoiesc, sper, de buna-credinţă a experţilor evaluatori. Şi criteriile sunt clare şi transparente. E vorba doar să ne asigurăm de coerenţă, de buna înţelegere a criteriilor de evaluare și a priorităților, şi de acordarea unitară a punctajului. Cei mai mulţi evaluatori sunt sau au fost ei înşişi manageri ori provin din mediul academic. Problema e că nu au neapărat o experienţă în evaluare – de unde şi diferenţele de punctaj. Totodată, evaluatorii se înscriu la o sesiune sau două, apoi iau o pauză – poate pentru a depune proiecte – astfel că nu avem o bază constantă de specialişti pe care să contăm. În decembrie anul trecut, un grup de operatori culturali şi de artişti independenţi a propus o „Agendă de priorităţi pentru Ministerul Culturii” – un document asumat de ministru la vremea respectivă. Printre altele, se solicita un set de reguli şi constituirea unui corp de evaluatori publici pentru sectorul cultural care să participe la evaluarea proiectelor, la monitorizarea modului în care se desfăşoară şi la auditul instituţiilor de cultură. Ar fi de mare ajutor să putem antama relaţii de lungă durată cu evaluatorii. Pentru că una e să lucrezi cu independenţi şi cu totul altceva e să lucrezi într-un sistem profesional. Pentru asta însă este nevoie de o bază legală nouă.

Ce propuneri aveţi pentru lărgirea ariei beneficiarilor de finanţări? (în continuare, cei mai mulţi beneficiari sunt din Bucureşti) Dar pentru diversificarea lor?

Într-adevăr, faptul că cele mai multe proiecte care obţin finanţare sunt din Bucureşti e o realitate. E greu de intervenit la acest nivel. S-ar putea face, poate, printr-un soi de discriminare pozitivă, acordând prioritate dosarelor din anumite regiuni (altele decât Bucureşti şi marile oraşe). Dar nu cred că asta e soluţia. Adevărul e că nu multe organizaţii sau instituţii din țară găsesc resursele necesare la nivel local pentru a acoperi cofinanţarea. E uşor de zis, de aici, de la Bucureşti, unde, de bine de rău, mai sunt fonduri, private sau publice, că 10%, sau 20% e puţin, că cine nu obţine banii ăştia nici nu merită să intre în competiţie. Şi e foarte greu pentru o organizaţie culturală de la Bacău sau de la Reşiţa sau de la Craiova să obţină aceste fonduri care sunt de fapt condiție de eligibilitate și nu garantează acordarea finanțării. Cred că ar trebui lansat un dialog cu autorităţile locale. Decidenţii locali trebuie să înţeleagă importanţa unor iniţiative culturale independente şi trebuie ajutaţi să dezvolte acest potenţial la nivel de comunitate. „Matching funds” e un principiu simplu, util şi uşor de aplicat. Cred că de aici ar trebui pornit.
Pe de altă parte – apropo de diversificarea ofertei – Ministerul Culturii e activ pe anumite direcţii de finanţare. Pe alocuri se suprapune cu misiunea AFCN. Nu văd de ce programe de finanţare precum CultIn sau Acces sunt susţinute de minister, care ar trebui să-și actualizeze procedurile, în loc să fie gestionate de AFCN, care are şi expertiza şi infrastructura comunicaţională & computaţională necesară.
Apoi, odată cu crearea fondului „Brâncuşi”, destinat achiziţionării de opere de artă clasate sau contemporane, AFCN va avea o nouă misiune – să contribuie la dezvoltarea colecțiilor publice cu noi lucrări de valoare. Sper ca instituţia să mobilizeze şi fondurile necesare pentru a îndeplini această misiune. Va trebui elaborată o strategie pertinentă, transparentă şi previzibilă în acest sens. E mare nevoie. Muzeele se golesc de lucrări de artă, care sunt retrocedate foştilor proprietari sau moştenitorilor, iar achiziţii de lucrări noi nu s-au mai făcut de ani buni, tot din lipsă de fonduri.

Cum vedeţi AFCN peste 10 ani?

O să fiu considerat probabil un visător sau un idealist dacă o să vă spun că mi-aş dori ca peste zece AFCN să nu mai existe în formula de acum. Mai precis, să existe și alte surse de finanțare viabile și consistente pentru cultură. În contextul de azi, AFCN, cu resursele de care dispune, nu reuşeşte să finanţeze decât o mică parte dintre proiectele depuse. O lege a sponsorizării şi a mecenatului care să ofere avantaje fiscale substanţiale celor care sprijină cultura ar deschide multe uşi unor organizaţii de dimensiuni mici sau mijlocii care astăzi supravieţuiesc cu greu, de la o finanţare la alta, şi care produc mult sub potenţialul lor. Odată cu democratizarea finanţării (şi a accesului la finanţare) va fi nevoie de o Agenţie care să compenseze eventualele inechităţi sprijinind ţintit exact ceea ce rămâne în afara ariei de acoperire a sponsorilor şi donatorilor. Dar asta, bineînţeles, e o utopie. Până una-alta, e nevoie de mai mulţi bani, de o armonizare şi fidelizare a celor care decid cum sunt distribuite fondurile (evaluatorii) şi de un sistem în care finanţările să fie structurate în funcţie de nevoile beneficiarilor şi de oportunităţile care se ivesc în spaţiul cultural. Dar şi asta e tot o utopie...

Cum ar putea cultura deveni o prioritate pentru România?

E nevoie de mai multă încredere în sistem şi în instituţii – pe care acestea trebuie să o re-câștige – şi mai ales de mai multă solidaritate. Intelectualilor şi artiştilor le stă bine cu polemica – şi e bine aşa. Dar dincolo de competiţia pentru resurse, dincolo de controversele culturale cordiale şi dincolo de interesele sectoriale ar trebui să existe şi o unitate în jurul unor valori şi principii. Odată ce ele vor fi susţinute cu fermitate şi mai ales printr-o poziţie comună, bine asumată atât individual cât şi colectiv, sunt sigur că şi sistemul instituţional se va adapta.
Până una-alta, în ultimul an am constatat o enormă şi nesperată deschidere nu doar spre dialog, ci şi spre schimbare instituţională autentică. O spun ca jurnalist cu ceva experienţă în spate, o spun şi ca mărunt şi vremelnic responsabil cultural: chiar văd câteva progrese remarcabile. Din păcate, în politicile publice, cultura a fost, și a rămas, ultima roată de la căruţă pentru toate guvernele de până acum...
Altminteri, până să devină cultura o prioritate pentru România, eu cred că educaţia culturală ar trebui să devină cu adevărat prioritatea. Există localităţi chiar şi de dimensiuni medii – nu mai vorbesc de zona mic-urbană sau rurală – în care oamenii înţeleg prin „cultură” festivisme locale, evenimente populare dar de calitate îndoielnică. Nu doar pentru că de decenii nu li s-a mai servit nimic altceva, ci şi pentru că şcoala nu transmite competenţe critice şi culturale minime. Şi atunci nu e de mirare să sunt localităţi fără cinema, fără teatru, fără muzee, fără librării și că nimeni nu le revendică. Din şcoală ar trebui începută formarea unui public cultural conştient şi avizat. Şcoala ar trebui să încurajeze nevoia de cultură. Pentru asta, e nevoie de mai mult decât de un angajament declarativ al politicienilor. Şi, evident, de fonduri care să susţină un sistem educaţional cel puţin la fel de neglijat ca infrastructura culturală.
 
Matei Martin este jurnalist, traducător şi mediator cultural. Redactor la „Dilema veche” din 2000, unde publică o rubrică săptămânală pe teme legate de politici culturale. Din 2010 este realizator al unei emisiuni zilnice de actualitate la Radio România Cultural. Licenţiat în ştiinţe politice, Universitatea Bucureşti.
Facebook
Facebook
Website
Website
Instagram
Instagram
Email
Email
YouTube
YouTube
Copyright © *|2015|* *|Administrația Fondului Cultural Național|*, All rights reserved.

unsubscribe from this list   






This email was sent to <<Email Address>>
why did I get this?    unsubscribe from this list    update subscription preferences
AFCN · Str. Barbu Delavrancea nr. 57 · Sector 1 · Bucharest 011354 · Romania

Email Marketing Powered by Mailchimp